7 Days Challenge

7 Days Challenge — Nu mănânc în orașTimp de lectură 7 minute

De câteva luni stomacul meu deja nu mai putea suporta mâncatul prin localuri și tot miorlăiam că voi începe să îmi iau mâncare de acasă. Chiar dacă mi-e lene să gătesc, chiar dacă mâncarea va fi consumată rece. Am ajuns la concluzia că într-adevăr, cea mai bună și cea mai sigură mâncare e cea gătită acasă. (Se trage de la maturitate?) Sunt puține localuri unde mâncarea e gustoasă (și scumpă), dar oricum nu ai cum să știi sigur 100% ce și în ce condiții se gătește. Totul e un business la urma urmei.

Așadar, ce perioadă mai bună pentru a începe un challenge cu mâncare, decât după tona de olivie & co după sărbătorile de iarnă? Zis și făcut!

Am hotărât, deci, să nu mănânc în oraș timp de o săptămână. În mare parte, „problema” era prânzul, că la cină rareori mâncam în oraș.

Mai întâi mi-am pus câteva condiții pentru mâcarea pe care trebuia să o iau cu mine la birou:
— să fie ușor de preparat, nu mai mult de 30 minute (să reușesc chiar și dimineața)
— să nu miroase în birou de la mâncare (ce ție nu-ți place, altuia nu-i face)
— să fie nutritivă și să mă „țină” până seara
— să nu fie cu accent pe carne
— să nu fie fast-food

M-am atârnat foarte serios de acest challenge. Am făcut un meniu aproximativ, am cumpărat toate produsele necesare (firigerul meu niciodată nu a fost atât de plin). Demult nu am gătit cum am făcut-o în această săptămână 😁 Așadar, am descris cum au decurs lucrurile în fiecare din aceste șapte zile.


Luni

Orez cu legume

Cred că a fost cea mai ușoară zi din challenge, având în vedere că am gătit totul duminică seara.

Acest orez cu legume mă salvează de fiecare dată când vreau ceva rapid și gustos. E o rețetă de-a mea cu care chiar mă mândresc și care a făcut câteva cuceriri. 😁 Nu o gătesc pentru oricine.

Deși porția pare mică, am mâncat pe săturate, fără a simți foame până seara.


Marți

Hrișca va salva lumea!

Acest lunch l-am improvizat în totalitate dimineața, cu excepția sfeclei pe care am fiert-o în seara precedentă.

Avantajul e că hrișca și ouăle de prepeliță pot fi fierte în paralel cu alte activități din rutina de dimineață.

Combinația e foarte gustoasă, mai ales castraveții marinați cu sfeclă.

Nu a fost super-nutritiv, pentru că peste vreo 4 ore mi s-a făcut foame, dar nimic grav. Am supraviețuit. Voi mai repeta cu siguranță combinația.

Hrișcă, ouă de prepeliță și „salată” din sfeclă și castraveți marinați

Miercuri

Carne de pui și mix de salată cu roșii cherry, telemea de vacă și semințe de rodie

Aveam în frigider pregătită carnea de pui bătută și condimentată și am prăjit-o rapid în seara precedentă. Mi-a luat in jur de 20 minute și pot mânca o săptămână dintr-un piept de pui.

Dimineața am feliat frumos cărnița, iar în altă caserolă am aruncat niște mix de salată, roșii cherry, telemea de vacă care se vinde deja tăiată cubulețe și la urmă am aruncat niște rodie pentru că era curățită într-o farfurie. Niște picături de ulei deasupra și voila!

A fost foarte gustos și sățios. Mai ales în comparație cu o salată Caesar pe care aș fi plătit vreo 75 lei.


Joi

Aceasta a fost probabil cea mai „leftovers” zi din toate. Am feliat carnea de pui care mi-a mai rămas și am făcut o salată din sfeclă, cartofi și mazăre. Legumele erau fierte și stăteau la frigider, deci nu mi-a luat mult timp să pregătesc acest prânz.

Mie îmi place mult această salată, mai ales că i-am adăugat și niște oțet de mere. S-a abătut doar un pic de la regula cu mirosul, pentru că avea niște ceapă verde, dar nu a fost grav.

Cu toate acestea, cred că două zile la rând cu carne sau, mai bine spus, aceeași carne, e prea mult.

Carne de pui cu salată din sfeclă, cartofi și mazăre

Vineri

Couscous cu legume

În această zi am experimentat cu ceva nou, pentru că nu am mai gătit couscous până la moment. E super ușor de gătit, mai ales că nu necesită fierbere. Legumele le prăjești/înnăbuși un pic pe tigaie și la urmă le amesteci cu couscous. Eu i-am adăugat și un ou, dar nu a fost o idee foarte bună. A fost gustos oricum, dar trebuie să mai experimentez cu această rețetă.

Sâmbătă & Duminică

În weekend a fost cel mai ușor, pentru că l-am petrecut acasă. Oricum, chiar dacă ieșeam prin localuri, de obicei serveam ceai/cafea și desert, și nu mese propriu-zise. Desigur, ideea provocării excludea consumul a orice poate fi plătit într-un local.

Nu am gătit nimic demn de atenție (și poze), niște clătite doar. În rest, diverse gustări pe ici, pe colo și ce mai aveam prin frigider.

Concluzii

Fără îndoială, am fost foarte entuziasmată de acest challenge. În primele zile mă lua mândria de sine cu câte o avalanșă. Luni seara în general am ajuns la concluzia că probabil așa se simt oamenii care au un scop definit în fața lor și că ar trebui să lucrez asupra scopurilor mele la fel cum am făcut cu acest challenge. Urmează să găsesc scopurile 😜

Voi continua? Cu siguranță.
Mă simt mai bine, stomacul nu îmi face probleme, știu ce mănânc, am idei, vreau chiar poate să îmi găsesc caserole cu mai multe secțiuni și alt „echipament” pentru lunch-uri. (huoo! 🐴)

Știu că voi trișa și prin localuri din lipsă de inspirație sau poftă de ceva specific ce mi-e lene să gătesc sau e prea complicat, dar știu la sigur că mâncatul în oraș nu mai este o prioritate pentru mine.

Plus la asta, în această săptămână am economisit în jur de 400-500 lei. Am vrut să calculez prețuri aproximative pentru lunch-ul gătit de mine versus cele din localuri, dar e prea complicat. Sunt sigură, însă, că e mai ieftin. Tot ce costă în acest caz e timpul pe care îl petreci gătind. Dar aici deja e mai mult vorba de priorități.

Cine și cum se descurcă cu această latură a vieții de birou? Share them recipes în comentarii 🍜

Prinde următoarele articole direct pe Facebook

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*