Highlights

Thank u, next | Ce am învățat în 2018Timp de lectură 6 minute

Anul trecut în noaptea dintre ani, mi-am pus dorința să fiu iubită și fericită și abia acum, la sfârșitul anului, mi-am dat seama că dacă unii oameni dispar din viața ta, nu înseamnă că dorința nu se va împlini. Din contra.

Nu îmi place să spun că a fost un an greu. Îi aud pe mulți spunând acest lucru la sfârșit de an. Dacă să judecăm așa, fiecare an este greu. Dar greutățile și provocările se întâmplă pentru a ne învăța anumite lecții.

Eu personal am învățat o mulțime de lecții care m-au șlefuit și m-au pregătit pentru tot ce urmează mai bun.

Începuturi-sfârșituri

Am ajuns la concluzia că tot ceea ce începe brusc, se termină la fel de brusc. Începuturile oricât de pline și nebune nu ar fi, pot lăsa un gust amar până la urmă. Poți urca în vârful muntelui și apoi să cazi brusc la fundul mării. Lecția învățată? Să mai scad din naivitate și să caut echilibru.

Am învățat că nu merită să îmi pierd timpul cu oameni care nu au timp pentru mine. Acest timp îl pot cu ușurință investi în persoanele care au făcut cei cinci pași din zece spre mine. Știu că nu trebuie să fie ceva condiționat, dar mai am de învățat la capitolul dat. Poate la anul?

În aceeași ordine de idei, mi-am demonstrat de atâtea ori în acest an că dacă știi să oferi sincer și fără a aștepta ceva în schimb, îți vine înapoi dublu sau triplu.

Cuvântului anului: dezamăgire

Și nu e atât de rău cum pare. Deși la început era o dezamăgire destul de dureroasă, mi-am dat seama că era una necesară din care a rodit ceva mai bun.

În sfârșit am înțeles că poți fi dezamăgit numai pentru că până la acel moment ai trăit în amăgire.

Mi-a fost foarte foarte foarte greu să scap de prostul obicei de a mă autoamăgi. Aveam probleme cu a accepta realitatea și eram as în a interpreta comportamentele și vorbele oamenilor. A trebuit să mă impun să acționez rațional și să ies din scenariile în care mă tot învîrteam până nu demult. A fost grrrreu, dar atunci când vezi rezultate diferite, cu efect, nu poți să nu te bucuri și chiar să simți un pic de mândrie pentru schimbările date.

Obiceiuri noi

Anul acesta am descoperit pentru mine audiobook-urile și cum pot folosi productiv timpul pe parcursul navetei zilnice spre și de la locul de muncă. Am avut norocul să încep cu o serie de cărți care mi-au întors conștiința la 180 grade, făcându-mă să înțeleg lucrurile altfel.

Sunt mândră că timp de jumătate de an am reușit să mă trezesc la aceeași oră în zilele de lucru, fără a apăsa pe snooze.

De asemenea, am scăpat în mare parte de simțul permanent al vinii și am redus semnificativ din a mă justifica fără motiv și a da explicații fără ca ele să îmi fie cerute. Din această lecție face parte și faptul că nu îmi mai cer scuze la tot pasul.

Despre libertate

Plimbându-mă prin Germania în această toamnă, mi-am dat seama cât de mult îmi ador libertarea. Am înțeles că trebuie să o prețuiesc, să o respect și să nu mă mai aștern în fața altor oameni care atentează la libertatea mea, numai ca ei să mă placă mai mult.

Una din lecțiile mele preferate a fost cea de a impune limite și, pare straniu, dar atunci când îți respecți limitele și le impui altora, aduni tot mai multă libertate.

Games people play

A fost amuzant să urmăresc oamenii care spun una și fac absolut opusul prin acțiunile sale. Am simțit pe propria piele ce înseamnă atunci când oamenii vorbesc mult, promit și nu fac nimic din ceea ce spun. Nu că nu am mai trecut prin asemenea situații până acum, dar anul ăsta am simțit această chestie zgârâindu-mi pielea. Poate că doare cu atât mai mult cu cât lași mai aproape omul de tine. Lecția învățată ar fi că trebuie să nu mă las aburită de vorbe și să atrag atenție la fapte și comportament.

Mi-a plăcut mult să observ cum oamenii comunică, cum foarte dese ori ei nu răspund la întrebările care le sunt adresate, cum încearcă să schimbe subiectul, cum vor să demonstreze că au dreptate și tot așa mai departe. În alte cuvinte, nu pot comunica.

Ascultă-ți corpul

În 2018, tfu-tfu, nu am fost atât de des bolnavă ca în anii precedenți. Am învățat cât de important e să îți asculți organismul. Atunci când răcești, e un semn că ai nevoie de o pauză, nu că trebuie să dai fuga la farmacie.

Corpul nostru este casa noastră, iar noi din păcate suntem învățați să fim atât de deconectați de el.

Atunci când doare spatele în partea de sus, e despre faptul că mi-am luat prea multe responsabilități. La fel s-a întâmplat și la sfârșitul acestui an. Mi-am învățat lecția? Nu cred. Dar ar trebui să mă opresc din a-mi jertfi sănătatea pentru lucruri care nu merită.

Timpul este prețios

Anul acesta a trecut cel mai rapid dintre toți anii din viața mea. Cred că deja mi-am plictisit oamenii apropiați cu acest mic șoc al meu, dar încă nu îmi vine a crede. Am avut impresia că au trecut vreo 5-6 luni, nu un an întreg. Dacă it gets worse, I unsubscribe!

Prin toamnă, sub un morman de proiecte luate pe umerii mei fragezi, am ajuns la vorbele șefului meu: timpul este cea mai prețioasă resursă a ta. Până acum nu realizam acest fapt și îmi părea doar un fel de a spune. Until it bit my butt. Nu cred că voi renunța la momentele de leneveală care pentru mine sunt vitale, dar la sigur a fost o mare revelație și impuls să îmi gestionez timpul mai responabil.

Cum va fi 2019?

Mai bun, fără îndoială! Planuri am, idei o grămadă (de-aș învăța mai întâi să le prioritizez și să îmi fac timp pentru ele!), dar nu le voi scrie. Pentru că, observându-mă, mi-am dat seama că atunci când spun ce am de gând să fac, creierul meu percepe acest fapt ca fiind îndeplinit și consumat. Încă o lecție, apropo — taci și fă. Atunci când acționezi, se generează energie. Energia este mișcare. Nu are cum să nu ducă la un rezultat. Iar anul acesta mi-a demonstrat din plin că orice rezultat e important. Chiar dacă nu e așa cum ne dorim, nu înseamnă că e rău. Din orice rău aparent, putem extrage o lecție care să ne ajute să creștem.

Ca o mică promisiune, știu la sigur că vreau să fiu mai activă pe blog și tare sper să găsesc motivarea să o fac. Cine și ce metode știe?

Mulțumesc, 2018.

2019, bring it on! 🤘

Prinde următoarele articole direct pe Facebook

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*