Trepte în sus

(Nu) Îmi cer scuzeTimp de lectură 6 minute

Sorry seems to be the hardest word spune vestitul cântec. Cu toate acestea, cred că multe persoane ar fi de acord că nu e chiar așa de mare brânză să spui în ziua de azi un „sorry”. Mai ales că e un englezism foarte în vogă, sună destul de politicos, ce rău ar putea face? Nici unul, probabil, dar are el niște dedesubturi pe care le-am tot analizat în ultimul timp.

Țin minte foarte bine când cu mulți ani în urmă un prieten, povestindu-mi despre experiența sa de a învăța un an în SUA, a menționat că a avut un episod în care își tot cerea scuze la fiecare pas în diverse situații. La un moment dat chiar a fost întrebat de ce o face atât de des. Nu prea a știut ce să răspundă, dar la sigur a înțeles că într-o altă cultură scuzele frecvente sunt privite diferit și …straniu.

Nu vreau să mă adâncesc în specificul naționalității noastre, deși asta tot are o influență oarecare asupra comportamentului fiecărui din noi. Mă voi baza, în schimb pe propria experiență și observări.

Deci, este real faptul că a-ți cere scuze a devenit ceva trivial, căruia nu i se acordă deosebită importanță. Dacă stăm să ne gândim, de fapt, scuzele presupun prezența unei greșeli săvârșite și doar atunci e oportun să recunoști și să exprimi regretul. Ele nu ar trebui să fie o formă de politețe sau evitarea de a nu fi agreat de alții.

Iar noi ce facem?
Scuze că deranjez… (aceasta e în top)
Scuze că am ocupat locul…
Scuze că nu am venit…
Scuze că nu ți-am scris…
Scuze că exist…

Ok, am exagerat un pic cu ultima, recunosc, dar ideea e aceeași.
Și sunt sigură că fiecare din noi cunoaște cel puțin o persoană de acest gen care își cere scuze la orice pas.

Cum am încetat să îmi cer scuze la fiecare pas

Nu țin minte exact când am avut revelația că îmi cer și eu scuze prea des. Probabil citind printre articole și cărți legate de psihologie am dat în repetate rânduri menționări despre încredere de sine joasă, altruism în exces (și în propria defavoare, engleza are un cuvânt perfect pentru acest fenomen – people pleaser), simțul vinovăției, lipsă de autosuficiență și multe alte floricele de acest gen. Odată cu această realizare, am început să observ în comunicarea cu oamenii că utilizez des acest cuvânt de legătură când nu este cazul și chiar când nu o am în vedere.

După ceva timp mi-a apărut ideea să mă autoprovoc timp de o săptămână sau două (aparent am eu ceva cu provocările) să nu utilizez deloc acest „sorry” defect. Fiind în era tehnologiilor, e mai ușor, deoarece majoritatea mesajelor sunt scrise și poți rescrie mesajul înainte de a-l trimite. Exact așa făceam și eu. Îndată ce vedeam că încep să îmi cer scuze, reformulam și apoi trimiteam mesajul.

A fost un exercițiu destul de util, mai ales că ulterior am început să conștientizez și să aplic același principiu în comunicarea verbală. De exemplu, în magazin, obișnuiam să abordez consultanții cu „Îmi cer scuze, ați putea să îmi spuneți unde găsesc ciocolatele?”, care eventual s-a transformat în „Bună ziua. Ați putea să îmi spuneți unde găsesc ciocolatele?”. La fel de politicos, nu? Deși primul exemplu nu este politicos după cum pare, e doar o recunoaștere a faptului că deranjezi și te căiești pentru asta, chiar dacă nimeni nu a spus că deranjezi. Faptul că ai nevoie de o informație de la un om angajat să ofere această informație nu este un motiv să te îneci în oceanul vinii că ai îndrăznit să deranjezi pe cineva cu întrebarea ta.

Scuzele inutile nu miros a bine

Cerându-ne scuze în exces ne facem impresia că ceilalți vor aprecia acest fapt, dar oare ăsta e mesajul pe care îl transmitem, de fapt? Nu prea cred. Mai mult, unii ar putea să profite de această atitudine umilă și chiar să manipuleze cu acest punct slab al unei persoane. Pentru că nu este vorba numai despre actul de a vorbi când îți ceri scuze, dar și ce se întâmplă în creierul nostru. Scuză cu scuză se pune câte o cărămidă la zidul simțului permanent de vină și a neîncrederii în sine, iar ele sunt absolut inutile oricărui om. 

Pe de altă parte, unii folosesc scuzele la un nivel mai superficial. Adică o spun fără a avea în vedere sau pentru a evita un conflict. Scuzele inutile transmit mesajul că mai degrabă alegi să fii agreabil, decât să fii sincer. Și, din nou, faptul că nu știi să îți aperi părerea și alegi să fii agreat în loc să te exprimi așa cum simți, ne duce din nou în câmpul cu florile neîncrederii în sine.

Ar fi de ajutor ca înainte de a începe să ne cerem scuze, să măsurăm de șapte ori după cum sugerează vestitul provers sau pur și simplu să ne răspundem la aceste două întrebări:
1. Chiar am greșit cu ceva?
2. Dacă nu am greșit, vreau să comunic faptul că eu cred că am greșit?

Am citit recent pe Twitter precum că ar fi foarte util dacă am înlocui „scuze” cu „mulțumesc”. De exemplu, am putea spune „mulțumesc că m-ai așteptat” în loc de „scuze că am întârziat”. Depinde de situație, desigur. Uneori circumstanțele ne joacă festa, alteori nu depinde numai de noi, iar în unele cazuri pur și simplu nu ne reușește. Aceasta este realitatea și ea trebuie acceptată și nicidecum voalată cu scuze care nu rezolvă nimic și vină care nu face nici propria persoană, nici lumea înconjurătoare mai bune.

Acest mic research al meu la tema scuzelor m-a ajutat să reduc la minim scuzele, dar îmi mai scapă uneori, ceea ce îmi dă motive să reevaluez situațiile și să învăț din ele. Cu toate acestea, eliminarea scuzelor inoportune nu înseamnă că se va lecui neîncredea în sine și simțul vinii permanente. Pentru asemenea rezultate trebuie de săpat mai adânc. Încă o observație interesantă este faptul că deja atrag atenția și atunci când cineva îmi scrie scuze de legătură.

Mie mi-a fost destul de ușor să mă obișnuiesc cu blocarea acestui reflex, ceea ce nu pot spune și despre expunerea justificărilor și explicațiilor pe care nimeni nu le cere, care, de obicei, vin mână în mână cu scuzele de legătură. Au și ele originea în acel câmp cu flori, dar îmi par mai grave și mai greu de scăpat. Despre asta, însă, voi scrie aparte.

Prinde următoarele articole direct pe Facebook

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*