Călătorind

E bine acolo unde nu suntem sau e bine acolo unde am fost

Azi dimineață mi-a apărut în feed-ul unei rețele de socializare (haha) următoarea postare: Primul gând a fost „ce frumos! și incredibil că anul trecut am fost acolo!” Apoi mi-am adus aminte că anul trecut nici nu mă gândeam că atât de mult voi aprecia posibilitatea de a călători liber prin lume. În iunie 2019 ne-am pornit cu prietena mea Roxana spre Lisabona. Foarte spontan, în căutarea revelațiilor. Locul din poză este Cabo da Roca — considerat un fel de capătul pământului (hello, flatearthers!), fiind cel mai la vest amplasat punct […]

Trepte în sus

Pilates — ora mea de a fi aici și acum

Cu vreo câțiva ani în urmă tot auzeam despre pilates și nu aveam nici o idee ce reprezintă. Creadeam că e doar un cuvânt fancy pe care îl folosesc fetele care merg la sală. Chiar sună fancy, nu? Și foarte instagramabil, aș spune. Ce presupuneau, însă, exercițiile, nu aveam nici o idee. Aveam să aflu mai târziu că nu e tare instagramabil și că efortul depus acolo is real. Fancy și întinzi mușchii. OK. Am aflat eu până la urmă ce e pilatesul printr-un search pe Google și deja îmi […]

Călătorind

Aterizând fără valiză — ce faci mai departe?

Am aterizat recent la Chișinău, revenind din vacanță. Zborul a întârziat cu mai mult de o oră, ne-au schimbat avionul, am ajuns pe la 3 noaptea la destinație. Și acolo — supriză! Bagajele pentru jumătate de avion nu au ajuns împreună cu noi. Destul de neplăcut, mai ales că aveam un alt zbor peste câteva ore. E important de înțeles în aceste momente că vina nu este a aeroportului la care ai aterizat, ci a celui de la care ai decolat și compania aeriană respectivă. Menționez acest fapt pentru că […]

Trepte în sus

Plângi și fii tristă, te rog

Revin des cu gândul la acest caz. Într-o conversație cu o persoană de pe Instagram în care întrebam anumite detalii despre serviciile pe care le prestează, la finalul conversației m-am băgat unde nu trebuia. Urmărind-o demult prin intermediul Instagram Stories — pentru că de când au apărut ne turnăm cam toată viața într-acolo — știam că a trecut recent printr-o despărțire. Pe de o parte empatizam mult cu ea, pe de altă parte aveam atitudinea de „ei, prostii, o să treacă și va veni ceva mai bun”. Și după cum […]